Despre carte: an / Deșertul mirosea a carouri. Soarele atârna deasupra capului, umflat și gras, ca curva aceea poloneză din Red Creek. Am transpirat sub razele fierbinți nu mai puțin decât în ​​compania acelei curve. Era înfundat, de parcă ar fi ciorbă fierbinte în loc de aer, iar căldura făcea duhoarea complet insuportabilă. Batistele noastre murdare, acoperite cu pete de sânge și împrăștiate cu nisip, nu au ajutat și miroseau și mai rău decât orice altceva. De fapt, nu deșertul însuși putea, ci creaturile moarte care ne urmăreau. Fugim de câteva zile. Nimeni nu avea idee încotro ne îndreptăm. La început a călărit cu noi un ghid pe nume Leipo, dar în a doua zi a murit de infarct și i-am băgat un glonț în cap până a înviat. Nu știam dacă infecția i-a afectat pe cei care au murit din cauze naturale, dar am decis să nu riscăm. De atunci, am urmărit soarele, privind în orizontul pustiu și visând să vedem măcar altceva decât nisip etern și creaturi moarte. Flacoanele noastre erau goale, și stomacul. Ziua ne ardea soarele, noaptea înghețam.